Aspecte psiho-pedagogice ale învăţării limbilor străine
Pentru elevi, învăţarea unei limbi străine nu mia este posibilă fără interpunerea, cel puţin în faza iniţială, a întregului sistem de generalizări şi de abstractizări câştigate în limba maternă.
Elevul care începe să înveţe o limbă străină va raporta întregul ei complex sonor la sunetele limbii materne şi va aplica în vorbire, la limba străină, procedeele sintactice ale limbii materne.
El va fi tentat să gândească în limba maternă apoi să traducă în limba străină. În locul schemei din vorbirea în limba maternă : realitate ( obiectm însuşire, acţiune ) - cuvânt, avem schema realitate- gândire în limba maternă - traducere în limba străină - exprimare în limba străină, deci o operaţie mulkt mai greoaie şi mai complicată. Mergând pe această cale se ajunge doar la o cunpaştere teoretică a limbii.
Din punct de vedere psihologic, procesul dezvăluiri particularităţilor limbii se realizează în acest caz pe cale locgico-discursivă. Atenţia elevului este concentrată mai ales asupra particularităţilor lexicale şi gramaticale ale limbii respective şi nu asupra laturi semantice a cuvintelor. În momentul în care percepe limba străină, elevul trebuie să facă mai întâi o analiză lexico-gramaticală, apoi să traducă în limba maternă şi în momentul în care doreşte să se exprime în limba străină, el trebuie mai întâi să gândească în limba maternă şi apoi să traducă, reamintindu-şi de fiecare dată regulile gramaticale respective.
Vorbirea cu adevărat a limbii străine este posibilă numai atunci când se gândeşte în limba respectivă. Gândirea în limba străină presupune înţelegerea fără traducere a materialului lingvistic auzit sau citit. Persoanei care cunoaşte numai limba maternă îi este caracteristică gândirea numai întro singură limbă, de unde şi tendinţa de a traduce în limba maternă tot ceea ce aude şi citeşte. Elevul trebuie ajutat să înţeleagă limba străină fară traducere. Cuvântul străin auzit sau citit de elev trebuie să se lege în mod nemijlocit de înţelegere. Cuvântul din limba maternă care la început se interpune între înţelegere şi cuvântul corespunzător al limbi străine, trebuie să dispară în procesul vorbirii: abia atunci elevul va începe să gândească în limba cea nouă. În acest scop, chiar din prima etapă a învăţării limbii, explicarea înţelesului cuvintelor din limba străină va trebui să se facă, pe cât posibil, nu prin traducere, ci la început prin intuire iar mai apoi prin prezentare situatvă, context, antonime, sinonime etc. şi numai în caz extrem, când nu se poate face altfel să se recurgă la traducere.
Pentru a stabili cât mai repede legătura directă, nemijlocită între gândirea şi vorbirea în limba străină mai este necesar ca, încă de la început, cuvântul străin să nu rămână în situaţia de cuvânt izolat, ci să se prezinte elevului şi să fie reprodus de el în diferite legături semantice cu alte cuvinte, în propoziţii sau în fraze, în expresiile în care intră cu diferite înţelesuri, în intregul proces de comunicare.
Acest lucru se poate realiza prin excerciţii orale fără traducere: întrebări şi răspunsuri, exerciţii asupra unor modele sintactice sau prezentări power-point, povestirea filmelor, textul unor cântece, conversaţii pe anumite teme etc.
În acest mod, elevul poate ajunge să-şi formeze deprinderi automatizate de care să se poată servi în scopul exprimării proprilor sale idei în limba străină. Noile legături formate trebuie să fie bine diferenţiate faţă de legăturile corespunzătoare din limba maternă. Numai în felul acesta limba devine " realitatea nemijlocită a gândirii ", şi se asigură unitatea dialectică dintre limbă şi gândire.
În cazul traducerii din şi în limba maternă, formele limbii străine nu se mai leagă direct de idee, de înţelegere, de gândire ci numai de formele corespunzătoare limbi materne. Prin urmare, traducerea nu trebuie să constituie o metodă de bază în studiul limbilor străine ci se recurge la ea numai atunci când este necesar pentru a scoate în evidenţă unele deosebiri de structură dintre limbi, în cazul expresiilor idiomatice şi ori de câte ori elevul nu poate înţelege un context prin simpla prezentare a materialului lexical şi gramatical obişnuit.. Se mai poate recurge la traducere ventru a verifica dacă elevul a înţeles sensul exact al unor cuvinte sau expresii.
Elevul începător nu trebuie să înveţe o limbă străină traducând ci să-şi formeze simţul limbii pe care o învaţă, utilizând-o de la bun început în practica vorbirii, oricât de redus ar fi materialul lexical şi gramatical de care dispune. El trebuie să întrebuinţeze acest material în asociaţii cât mai frecvente şi mai variate care să ducă la formarea de deprinderi automatizate. În acest scop, acesta trebuie îndrumat să-şi dezvolte vorbirea internă în limba străină pe care o studiază.
Bibliografie:
Metodica predării limbii franceze în şcoala generală, EDP, Bucureşti, 1965
